Multe firme se inversuneaza sa isi camufleze esecurile, atunci cand ar trebui sa renunte pur si simplu. Ele nu supravietuiesc loviturilor unor restructurari succesive. In acest domeniu japonezii stau mult mai bine decat noi. Stiu sa-si recunoasca la timp erorile si sa ia masurile ce se impun, datorita sistemului lor de management pentru care au ajuns celebri.

Datorita numarului mare de oameni care participa la actul de decizie, nimeni nu risca sa fie etichetat ca incapabil in caz de esec, si ca un esec sa distruga o cariera. Eroarea colectiva este intotdeauna mai usor de acceptat si de remediat.

Acest conflict radical intre prioritatile personale si interesele firmei se traduce in managementul la varf printr-o alergie la risc. Dar cum putem pretinde primul loc intr-un domeniu fara a ne aventura putin pe terenul necunoscutului? O idee in mod evident benefica ajunge sa fie compromisa de un manager care nu isi gaseste in ea interesul personal. De aceea trebuie favorizate spiritul de echipa, solidaritatea in fata efortului si gasiti conducatori devotati unei cauze comune.